Ministerul Finanțelor vrea să renunțe la o parte din măsurile de austeritate

Ministerul Finanțelor vrea să renunțe la o parte din măsurile de austeritate
Publicat: 14/03/2024, 12:41
Actualizat: 14/03/2024, 12:42

Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă postat în transparenţă decizională, modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite condiţii, a unui număr de funcţii de conducere de 10% şi acordarea şi de către operatorii cu pierderi contabile a anumitor creşteri salariale.

Astfel, proiectul de OUG prevede instituirea posibilităţii Guvernului de a stabili prin memorandum un număr total de funcţii de conducere mai mare de 8%, dar fără a depăşi 10% din numărul total de posturi aprobate, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: autoritatea/agenţia/instituţia s-a reorganizat ca urmare a implementării prevederilor Legii nr. 296/2023, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă; după data intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023 a primit atribuţii suplimentare pentru punerea în aplicare a unor prevederi legislative europene, potrivit Agerpres. 

Documentul mai prevede ca serviciile publice de interes local sau judeţean, specializate, cu personalitate juridică, înfiinţate şi organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor judeţene, care asigură prestarea serviciilor comunitare de utilităţi publice, serviciile publice „Salvamont” şi cele publice de salvare acvatică să îşi desfăşoare activitatea cu un număr mai redus de posturi decât cel prevăzut la art. XXIX alin. (1) din Legea nr. 296/2023, respectiv 50 de posturi.

De asemenea, conform Notei de fundamentare, pentru a nu afecta veniturile salariale aflate în plată pentru majoritatea personalului operatorilor economici se propune menţinerea acordării bonusurilor reprezentând drepturile de hrană/indemnizaţia de hrană/tichetele de masă/norma de hrană la valoarea aflată în plată, pentru personalul ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei, inclusiv, atât pentru operatorii economici care nu au pierderi, cât şi pentru operatorii economici care au înregistrat pierderi.

Proiectul mai propune exceptarea de la aplicarea măsurilor pentru disciplina economico-financiară a întreprinderilor publice cu capital deţinut majoritar de stat ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, a celor definite la alin. (3) – (6) de la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice precum şi a Băncii Naţională a României.

De asemenea, pentru operatorii economici care au indicatori de rezultat sau de proiect stabiliţi în baza unor contracte de finanţare din fonduri europene nerambursabile, se reglementează posibilitatea, ca în baza aprobării autorităţii publice tutelare să efectueze cheltuieli necesare în vederea realizării acestor indicatori prin excepţie de la prevederile din capitolul III – Măsuri pentru disciplina economico-financiară din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

„Se creează temeiul legal pentru a se putea elabora în viitor Memorandumuri de exceptare a unor operatori economici de la aplicarea prevederilor capitolului III – Măsuri pentru disciplina economico-financiară, pentru unele categorii de cheltuieli, în cazul în care aplicarea acestor măsuri afectează negativ activitatea acestor operatori”, se menţionează în Nota de fundamentare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online